Patru braconieri din Neamț, CERCETAȚI penal după ce au împușcat un cerb evaluat la peste 6.000 de euro

Patru braconieri din Neamț, CERCETAȚI penal după ce au împușcat un cerb evaluat la peste 6.000 de euro
Publicat: 29/01/2024, 20:40
Actualizat: 29/01/2024, 20:41

Patru bărbați din Neamţ sunt cercetați penal pentru braconaj într-un judeţ vecin, Harghita, după ce oamenii legii i-au prins în timp ce vânau ilegal în zona Lacul Roşu.

Suspecţii sunt acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni, după ce Poliţia Municipiului Gheorgheni efectuat cercetări într-un dosar de braconaj cinegetic, soldat cu confiscarea unui exemplar de vânat evaluat la peste 6.000 de euro.

În dimineaţa zilei menţionate, membrii unui echipaj de poliţie efectuau activităţi de rutină pe Drumul Naţional 12C, care face legătura între Neamţ şi Harghita, prin Cheile Bicazului. La un moment dat, ei au observat un grup format din patru persoane, care nu-şi prea justifica prezenta în zonă.

Cei patru aveau direcţia de deplasare spre Lacul Roşu, fiind opriţi şi legitimaţi. Au vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani, domiciliind în comuna Pângăraţi, judeţul Neamţ. Cercetările au fost extinse, poliţiştii având să constate că erau în zona menţionată nu în calitate de turişti, ci din cu totul alt motiv.

„Asupra lor a fost găsită o armă de vânătoare, cartuşe cu glonţ, lanterne, cuţite şi saci de rafie – echipamentul specific unei activităţi ilegale de braconaj. De asemenea, în autovehiculul acestora a fost descoperit un exemplar de vânat, un cerb comun evaluat la peste 6.000 de euro“, a transmis Poliţia Harghita, potrivit adevarul.ro.

Ancheta a fost preluată de Serviciul Arme Explozibil şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Harghita, iar cei patru nemţeni sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal, pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit din braconaj, uz de armă letală fără drept şi complicitate la infracţiunea de braconaj.

Conform Legii 407, constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei vânătoarea fără permis, fără autorizaţie, prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari, a speciilor protejate, în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală etc.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce